Principală | Înregistrare | Login | RSSVineri, 2018-11-16, 8:53 AM

Grădiniţa "Flori de Tei"

(numarul 11)
Str. Simion Bărnuţiu 11
Focşani

Navigare site
Sondajul nostru
Noteaza site-ul meu
Total răspunsuri: 95
Statistică

Total online: 1
Vizitatori: 1
Utilizatori: 0
Forma intrării

Bine aţi venit pe site-ul Grădiniţei cu Program Prelungit "Flori de Tei" (11) - Focşani


Grădiniţa 11 a luat fiinţă în 1970, funcţionând în patru clădiri înconjurate de o livadă de meri, cu un număr de nouă grupe de copii. În urma modificării planului de urbanizare, la începutul anilor '80, trei dintre clădirile grădiniţei au fost demolate, iar spaţiul verde a dispărut, lăsând loc Bulevardului Al.I. Cuza şi clădirilor adiacente.

Grădiniţa 11 şi-a păstrat locaţia actuală situată pe Strada Simion Bărnuţiu 9 (actuală 11), funcţionând în momentul de faţă cu trei grupe. Clădirea fiind un monument istoric declarat (peste un centenar vechime), a fost adaptată să corespundă condiţiilor de educare şi instruire a preşcolarilor. La întreţinerea şi conservarea monumentului istoric şi-a adus aportul colectivul de salariaţi sub conducerea directoarelor: Eleonora Zaharia (1970 - 1980), Iosefina Caraman (1980 - 1989) şi Stela Şerbănuţ (1989 - 2007). În urma reformei învăţământului, unităţile considerate mici (sub 100 de preşcolari) şi-au pierdut personalitatea juridică fiind alipite unităţilor mari. În aceste condiţii, Grădiniţa 11 şi-a pierdut conducerea proprie (dar nu şi locaţia), intrând sub tutela Grădiniţei 17.

În clădirea actuală funcţionează cele trei grupe cu un număr total de 75 de copii pentru care s-au amenajat trei săli de grupă, trei dormitoare separate, două grupuri sanitare, un cabinet medical, curte cu teren de joacă, bucătărie, spălătorie şi un beci necesare oricarei unităţi de educaţie cu profil de program prelungit. Condiţiile existente, la care se adaugă dragostea şi profesionalismul personalului unităţii, fac ca solicitările de la fiecare început de an şcolar să depăşească numărul de locuri existente.

Activitatea cadrelor didactice la clasă este apreciată de comisiile de evaluare ale concursurilor de educaţie (de exemplu: "Piticot" şi "Colorăm şi învăţăm", unde s-au obţinut numeroase premii) şi ulterior de cadrele didactice din învăţământul primar. Pe lângă activitatea de educaţie, în grădiniţă se pune accent şi pe promovarea aptitudinilor artistice ale copiilor sau nepoţeilor dumneavoastră. Acest aspect este demonstrat prin premiile obţinute la festivalurile de genul: "Flori pentru mama", "Steluţele dansului", "Opincuţa de aur" etc. Suplimentar, la cererea părinţilor, în grădiniţă se organizează activităţi opţionale (limbi străine, muzică, dans) sub îndrumarea unor cadre specializate.

Acest site a fost creat cu scopul de a continua şi dezvolta tradiţia de comunicare cadru didactic - părinte care în trecut s-a materializat (pe lânga o mai bună instruire) şi prin îmbunătăţirea condiţiilor de educare şi îngrijire a copiilor. Pentru aceasta mulţumim generaţiilor anterioare şi sperăm ca această tradiţie să ramână şi pe viitor.


Colectivul Grădiniţei cu Program Prelungit "Flori de Tei" (11)
Căutare
Calendar
«  Noiembrie 2018  »
LnMrMrcJoiVnSaDm
   1234
567891011
12131415161718
19202122232425
2627282930
Arhiva materialelor

Drept de autor: George Cătălin Şerbănuţ © 2018
Consultanţi: Adriana Voinea, Stela Şerbănuţ
Site creat prin uCoz